Trecand pe langa sictirul total al persoanelor din jur, am incercat sa evadez in lumea mea.
Ajungand la marginea unei prapastii.. sovaind unpic, intr.un final am sarit, avand certitudinea ca am alaturi cel putin o persoana care nu ma va lasa sa cad. Merg mai departe, pe un pod vechi de sute de ani.. inconjurata de o oarecare teama.. Podul se rupe, eu urmand sa cad intr.un lac cu o adancime semnificativa, nestiind sa inot. Se pare ca si de aceasta data destinul este de partea mea. Una din persoanele care ma iubesc m.a salvat. La un interval scurt de timp ajung pe o pajiste verde, superba, si fara voia mea, adorm. Deodata pajistea se incendiaza. Ma trezeste un miros intepator de fum care parca prevesteste o tragedie si ma vad singura inconjurata de un zid inalt de foc mistuitor. Cateva persoane vin catre mine in incercarea de a ma salva. Erau prietenii mei dragi. Unul dintre acestia se pierde prin focul care se misca rapid lasand totul scrum, si nu mai iese din flacari nicioadata. Cazuta la pamant, privesc muta un moment tragic in care acel prieten isi pierde viata in incercare de a o salva pe a mea, si rasuflu greu si apasat in sentiment de regret incercand sa sting tigara cu lacrimile ce mi se prelingeau pe obraz neincetat. Trezindu.ma din acest vis si vazand ca ma aflu in patul meu si ca nimic nu a fost real, reflectez asupra celor intamplate, si realizez ca foarte putini sunt cei care si.ar risca si viata pentru un prieten drag. Poate ca acest tip de oameni in curand nici nu va mai exista, asa cum nici in cafeaua de pe biroul meu, nu exista zahar in acest moment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu